Miroase a cafea proaspat facuta, tare si amaruie; miroase a pui de vise iesiti din gaoace…
Mi-as dori sa primesc margarete; nu ca sa le schilodesc in jocuri copilaresti cu “ma iubeste?!, nu ma iubeste?!”, ci ca sa-mi aminteasca savoarea inocentei si a sperantei. Un buchet mare de margarete, un buchet de vise entuziasmate sa iasa la lumina, intocmai ca niste buburuze la soare primavara. Vreau sa miroasa a furtuni de vara si a cantec bland, a mare-nvolburata si a zambet de copil! Tanjesc dupa parfum de lumina tarzie, dupa fosnet de frunze in vant de toamna; vreau mireasma de piele arsa de dragoste si buze-nsangerate, de albe margarete in soare!
As vrea sa nu-mi mai amintesc de cana mare de cafea aburinda de pe masa si sa ma afund si mai mult in reveria ce m-a cuprins; dar mirosul amarui si tare ma trage afara din vise si catre el; ma trage catre aici si acum- noroaie si goliciune mohorata.
Unde e mirosul macilor nescuturati de vanturi si a trestiilor ce se leagana ritmic pe maluri nesfarsite? Dar cel al pasilor de indragostiti pe nisipul umed al noptii?!
Nu! E doar cafeaua mea fierbinte!